Germania intentioneaza sa deschida facultati de teologie musulmana
Feb 6th, 2010 | By Lucrator | Category: InternationalConsiliul ştiinţific din Germania, care, de 50 de ani încoace, acordă Guvernului federal şi celor de land consultanţă în dezvoltarea sistemului universitar, a sugerat recent ca şcolile superioare germane să formeze în viitor mai mulţi profesori de religie musulmană. Rareori s-au bucurat recomandările acestui for de asentimentul tuturor – partide politice, biserica romano-catolică sau sindicate – ca în acest caz. Numărul musulmanilor care trăiesc în prezent în Germania este estimat la aproximativ patru milioane.
Pentru a putea satisface condiţiile pluralismului religios şi a acoperi nevoia de profesori de islam în şcolile germane, Consiliul ştiinţific recomandă instituirea unor catedre de studii islamice în universităţile germane, în scopul de a forma imami şi profesori de religie, dar şi funcţionari de stat în instituţii sociale sau tineri cercetători ai islamului. Credinţa musulmană nu este organizată în baza unor structuri bisericeşti şi, de aceea, instituţiile germane de învăţământ nu au un partener direct. Prin urmare, se sprijină ideea creării unor consilii pentru studii islamice care să ajute la alcătuirea programelor de studii precum şi la selecţionarea cadrelor dicactice universitare. Aceste consilii vor fi formate din reprezentanţii asociaţiilor islamice, oameni de ştiinţă musulmani şi personalităţi publice.
Reacţiile la recomandările Consiliului ştiinţific au fost în unanimitate pozitive. Ministrul federal al Educaţiei, Annette Schavan (CDU), a promis sprijin guvernamental universităţilor care vor crea catedre de studii islamice. Responsabilul federal pentru Integrarea Străinilor, Maria Böhmer (CDU), vede în propunerile consiliului un „semn corect pentru integrarea celor patru milioane de musulmani din Germania“. Purtătorul de cuvânt al Conferinţei Episcopale germane, Matthias Kopp, a salutat în numele bisericii romano-eatolice iniţiativa creării de centre de studii islamice. Iar preşedintele Consiliului Islamic din Germania, Ali Kizilkaya, a subliniat că organizaţia sa este în mod special interesată în formarea de imami în sistemul educaţional din Germania şi care, desigur, vor beneficia de atuul unei mai bune cunoaşteri a realităţilor germane.
Autor: Zoran Arbutina / Ana Maria Fischer Dieskau
Redactor: Cristian Ştefănescu
Sursa: dw-world.de
Articole similare:








