Toate lucreaza spre bine – Paul – India
May 18th, 2010 | By Lucrator | Category: Paul - IndiaIl cunoastem noi pe Dumnezeul Bibliei? – „Dar aceia din popor, care vor cunoaste pe Dumnezeul lor, vor ramanea tari, si vor face mari ispravi.” – Daniel 11v32
Sunt momente in viata cand intalnim oameni care se deosebesc de majoritate, care au un impact foarte mare asupra celor din jur si ori de cate ori intram in contact cu asemenea oameni ne intrebam care este secretul lor. Atunci cand privim mai de aproape, realizam ca acestia sunt oameni obisnuiti care au ceva de o foarte mare valoare… il CUNOSC pe Dumnezeul lor.
Cu cateva saptamani in urma, la poalele muntilor Himalaia ma plimbam pe teresa (acoperisul) casei si versetul din cartea Daniel 11:32- „Dar aceia din popor, care vor cunoaste pe Dumnezeul lor…” mi-a venit in minte si multa vreme nu am putut sa ma gandesc la altceva.
Dorinta lui Dumnezeu este ca noi sa ne apropiem de El, sa petrecem timp cu El si sa il cunoastem asa cum este. Lumea moderna cere tot mai mult din timpul pe care il avem, dar avem nevoie sa investim in a-l cunoaste pe Dumnezeul in care credem.
Rugaciunea, citirea Bibliei, meditarea asupra Cuvantului lui Dumnezeu sunt cateva activitati care ne ajuta sa Il cunoastem pe Creatorul nostru. Pe de alta parte, ascultarea noastra fata de Cuvantul lui Dumnezeu si deciziile pe care le luam in fiecare zi ne apropie sau ne departeaza de El.
„… vor ramanea tari si vor face mari ispravi.” Daniel 11:32 Cu cat Il cunoastem mai mult pe cel care ne-a daruit viata vesnica, cu atat suntem mai pregatiti pentru o slujire autentica. Fiecare zi si fiecare test la care Dumnezeu ne supune e important. Moise a fost pregatit de Dumnezeu in pustie inainte de a conduce poporul lui Israel. Iosua a fost slujitorul lui Moise inainte de a-i conduce pe Israeliti in Tara Promisa iar noi suntem pregatiti prin situatiile cu care ne confruntam in fiecare zi.
Vrei sa fii printre cei care traiesc pentru Imparatia lui Dumnezeu? Esti credincios in lucrurile pe care Dumnezeu ti le-a incredintat? Daca vrei ca viata ta sa mearga in directia corecta, atunci trebuie sa iti stabilesti prioritatile in mod corect, avand interesele Imparatiei lui Dumnezeu in centru.
Studiul limbii si noi oportunitati – In luna martie am mers in Dehhradun ca sa continui studiul limbii hindi. Timp de trei saptamani si jumatate am mers la cursuri si am mai facut astfel un pas inainte. Inaintarea pare o sarcina foarte mare dar incet, atat vocabularul meu se mareste, cat si nivelul de intelegere a limbii hindi.
Pe langa faptul ca am studiat limba Hindi am avut oportunitatea de a preda echipei care slujeste in Scoala Internationala de Ucenicie Dehradun. Timp de doua zile, impreuna cu tinerii din TPM Dehradun, am studiat valorile si principiile uceniciei.
Scoala are ca scop sa ii pregateasca pe tineri sa traiasca in conformitate cu standardul lui Dumnezeu si sa ii ajute sa inteleaga scopul pe care Dumnezeu il are cu fiecare individ in parte. Am fost impresionat de faptul ca la intrebarea „De ce vrei sa slujesti in scoala de ucenicie?”, raspunsurile s-au indreptat spre acelasi punct: „In timpul scolii m-am apropiat de Dumnezeu, viata mea a luat o alta directie si vreau sa continui sa slujesc in acelasi mod”.
La sfarsitul sesiunii, unul din tinerii prezenti a spus ca a fost marcat de faptul ca atunci cand vorbim despre ucenicia crestina pornim si sfarsim cu Biblia. Altul a remarcat faptul ca in procesul de ucenicie cel mai mare impact il are cine esti, nu ceea ce spui. Dupa timpul petrecut in Dehradun, am plecat in Calcutta, unde am avut prima intalnire cu Echipa de Resurse din Estul Indiei despre care voi vorbi mai jos.
Urmatorii pasi – Scolile Internationale de Ucenicie (SIU) s-au multiplicat astfel incat in toata lumea numarul acestora a trecut de 550 iar in Sudul Asiei sunt peste 55 de scoli raspandite in Sri Lanka, Butan, Nepal, Bangladesh si India.
Odata cu multiplicarea care a avut loc, a aparut nevoia tot mai acuta de antrenare a personalului si cei responsabili la nivel international au decis sa infiinteze si sa desfasoare tot mai multe programe de pregatire care sa ii ajute pe toti cei care slujesc in SIU.
La sfarsitul anului 2008, am luat parte la un asemenea program care mi-a schimbat modul in care vad lucrurile si m-a ajutat sa inteleg mult mai bine viziunea lui Dumnezeu pentru tinerii din timpul nostru. Pentru ca si noi in Patna avem nevoie de pregatire, ne-am hotarat ca toata echipa care lucreaza in scoala de ucenicie sa aiba parte de aceeasi pregatire.
In luna septembrie impreuna cu Esther, Laveen, Cecilia si Habil vom merge intr-un orasel langa Bombei pentru 8 saptamani ca sa ne pregatim pentru urmatoarea Scoala Internationala de Ucenicie (SIU) care va incepe in Ianuarie 2011 in Patna.
Ca raspuns la aceeasi nevoie de pregatire, s-a format o Echipa de Resurse care sa asigure un antrenament eficient al personalului.Ca un prim pas in luna august, coordonatorul regiunii, impreuna cu mine, vom vizita scolile din statul Orisa si Insulele Andaman si Nicobar iar cealalta parte a Echipei de Resurse va vizita celelalte trei locatii in care se desfasoara Scolii Internationale de Ucenicie: Patna, Calcutta si Ranchi. Scopul este sa oferim seminarii pentru echiparea personalului local si sa construim relatii intre diferitele echipe din Estul Indiei.
Vacanta si din nou in Romania – Inainte de a ajunge in Romania anul acesta, am planuit sa mai aplic pentru o viza, ca sa ma pot implica in Proiectul de Rugaciune de la sfarsitul lunii -” 4k” – si de asemenea sa merg la casatoria lui Laveen si Esther.
Dar atunci cand am ajuns in Thailanda mi s-a spus ca trebuie sa mai astept o saptamana pana cand viza imi va expira apoi sa aplic pentru o alta, ceea ce a facut aproape imposibil sa ma intorc la timp pentru casatoria lui Laveen si Esther asa ca am hotarat sa ma intorc direct in Romania.
Provocarea a fost cauzata de norul de cenusa vulcanica din Islanda care a blocat traficul aerian in Europa. Locurile la companiile aeriene au fost limitate asa ca a trebuit sa astept doua saptamani pentru a ma intoarce in Romania. Am petrecut timpul acesta la 10 kilometri de un oras micut, intr-un loc special construit pentru cei implicati in lucrarea de misiune care vor sa aiba o pauza.
Daca la inceput am fost dezamagit de faptul ca planul initial s-a schimbat, incet am realizat ca timpul petrecut in liniste a fost de foarte mare valoare; cenusa vulcanica ce a blocat traficul aerian in Europa si cele cateva zile in plus de valabilitate a vizei care au facut sa nu pot ajunge la timp in India nu au fost o intamplare, ci „toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau”.
Va multumesc si apreciez tot ceea ce faceti pentru ca sa il pot sluji pe Dumnezeu in India. Fie ca in tot ceea ce indeplinim impreuna, Dumnezeu sa primeasca toata slava si cinstea acum si pentru totdeauna.
Cu mult drag,
Paul
Articole similare:








