Biserica in suferinta – decembrie

Nigeria – biserici distruse si incendiate de musulmani
Potrivit unui raport intocmit de Christian Solidarity Worldway in data de 20 noiembrie, cladirile bisericilor au fost distruse in decurs de cateva zile in Yelwa, un oras din nordul Nigeriei.

La data de 16 noiembrie, fundatia unei cladiri de biserica a fost distrusa de localnicii musulmani. Chiar daca autoritatile au luat masuri si au trimis un paznic, o biserica aflata la numai doi kilometri distanta a fost arsa pana la temelie in data de 18 noiembrie.

Rugati-va ca toti crestinii din Nigeria sa continue sa se inchine impreuna in pofida opozitiei pe care o intampina. Cereti Domnului ca El sa schimbe vietile persecutorilor din Nordul Nigeriei. (Internet)

Mexic – crestini persecutati pentru ca au refuzat compromisul religios

La data de 16 noiembrie, patru crestini din comunitatea Santiago Teotlaxco au fost inchisi pentru ca au refuzat sa participe sau sa plateasca pentru organizarea unui festival care amesteca religiile traditionale native si catolicismul, conform unui raport din data de 25 noiembrie intocmit de Compass Direct.

Crestinii evanghelici din sudul Mexicului, in special aceia din comunitatile indigene, traiesc cu teama de a nu fi dati afara din casele lor si de a nu li se taia utilitatile de catre oficialii care incercau sa puna presiune pe ei pentru a se conforma practicilor religioase locale.

Rugati-va pentru eliberarea crestinilor intemnitati. Rugati-va pentru crestinii din Mexic care sufera.

Cereti Domnului ca El sa ii ajute sa reflecte dragostea lui Dumnezeu asupra celor care ii persecuta. (Compass Direct)

India – militantii hindusi ofera bani pentru a instiga la violenta

Potrivit mai multor surse, militantii hindusi din statul Orissa ofera recompensa in bani, imbracaminte sau necesitati de baza pentru aceia care reusesc sa ii omoare pe crestini, sa le distruga proprietatile sau sa incendieze biserici.

O recompensa de aproximativ $ 300 este promisa acelora care omoara un pastor. De asemenea, femeile sunt recrutate de catre militanti si duse in locuri secrete pentru a invata sa manuiasca sabia in scopul de a-i ataca pe crestini. Un oficial a propus crearea unei divizii speciale a politiei in scopul de a-i proteja pe aceia care sunt amenintati cu violenta.

Cereti Domnului ca El sa zadarniceasca incercarile acelora care cauta sa raneasca si sa intimideze crestinii din Orissa. Rugati-va ca toti crestinii din India sa ramana tari in credinta in timp ce-I slujesc lui Cristos in medii ostile si periculoase. (Internet)

China – liderul unei biserici condamnat la „reeducare prin munca”

La data de 30 octombrie, pastorul Zhu Baoguo, liderul unei biserici de casa, a fost condamnat la un an de „reeducare prin munca.”

El a fost acuzat ca este liderul unui „cult rau”, potrivit raportului din data de 18 noiembrie intocmit de China Aid Association.

In ziua de 12 octombrie, pastorul Zhu impreuna cu alti patru lideri au fost retinuti de politie in timpul unui serviciu religios tinut in biserica din satul Dushu, provincia Henan. Pastorul Zhu s-a aflat in „detentie administrativa” timp de 15 zile iar ceilalti patru – 5 zile.

La doua zile de la eliberarea sa din detentie, pastorul Zhu a fost condamnat si trimis intr-un loc secret pentru a munci. Sanatatea lui este o pricina de ingrijorare deoarece sufera cu inima.

Cereti Domnului ca El sa il protejeze pe Zhu acolo unde se afla. Rugati-va ca el sa fie un martor al lui Cristos chiar si in detentie.

Rugati-va ca persecutorii crestinilor din China sa isi deschida inimile pentru dragostea lui Cristos. (Internet)

India – crestini batuti de militanti hindusi in Mumbai

In ziua de 15 noiembrie, un grup de aproximativ 30 de militanti hindusi a atacat cladirea unei biserici din Mumbai, Maharashtra.

Potrivit raportului din data de 17 noiembrie intocmit de Union of Catholic Asian News, militantii, maniosi din pricina convertirii si botezarii a 5 hindusi, au intrat in cladirea bisericii in jur de ora 12:30 strigand sloganuri anticrestine. Ei au stricat mobila si alte bunuri ale bisericii si au atacat pe cativa dintre crestinii prezenti.

Pastorul Fernandes (50 de ani) a fost dezbracat si batut atat de rau incat si-a pierdut cunostinta. Cand politia a venit la fata locului, multimea s-a imprastiat. Cateva persoane au fost arestate pentru implicarea lor in acest atac.

Rugati-va pentru insanatosirea pastorului Fernandes si pentru ceilalti crestini raniti. Rugati-va ca toti crestinii din India sa se increada in Domnul, Cel care le sustine cauza. (Internet)

Laos – crestini eliberati din inchisoare intr-un mod neasteptat

Pastorul Sompong (32 de ani), Boot (18 ani) si Khamvan (18 ani), trei barbati care fusesera arestati la inceputul lunii august in satul Boukham, au fost eliberati conform raportului din data de 17 noiembrie intocmit de Compass Direct.

Crestinii au fost eliberati in data de 16 octombrie desi conducatorul satului dorea ca pastorul Sompong sa primeasca o sentinta de inchisoare pe viata.

Rugati-va pentru protectia crestinilor din Laos. (Compass Direct)

Irak – doua surori crestine omorate, iar mama lor ranita

Doua surori din Mosul au fost omorate, iar mama lor ranita de un grup de tineri in ziua de 12 noiembrie.

Unul dintre atacatori a impuscat o tanara crestina in timp ce aceasta se afla in statia de autobuz de langa casa ei. Tinerii au intrat apoi in casa fetei, au omorat-o pe sora ei si i-au ranit mama. Cand a venit politia, mai multi ofiteri au fost raniti de explozia unei bombe plasate la intrarea in casa de catre atacatori.

Cereti Domnului ca El sa mangaie si sa imbarbateze inimile acelora care deplang moartea celor doua surori. De asemenea, rugati-va pentru insanatosirea mamei lor. Rugati-va ca Domnul sa aduca pace in Mosul. (Internet)

China – pastorul Zhang eliberat de autoritatile comuniste

La data de 27 octombrie, dupa cateva saptamani in care familia lui Zhang a fost amenintata si atacata de catre oficialii Biroului de Securitate, pastorul „Bike” (Zhang), sotia si cumnata lui au fost eliberati, potrivit raportului intocmit de China Aid Association in data de 6 noiembrie.

Fii lui Zhang – Jian si Chuang – care fusesera batuti de oficiali in ziua de 16 octombrie au fost fortati sa isi paraseasca apartamentele din Beijing si sa se stabileasca in orasul Nanyang, provincia Henan.

Multumiti Domnului pentru eliberarea pastorului „Bike”, a sotiei si a cumnatei lui. Rugati-va pentru protectia lui Zhang si a intregii sale familii. (Internet)

Eritreea – crestin mort in inchisoare in conditii suspecte

Crestinii din Eritreea continua sa fie tinta autoritatilor si sa fie inchisi pentru credinta lor, relateaza Open Doors – USA intr-un raport din data de 30 octombrie.

Teklesenbet Gebreab Kiflom (36 de ani), membru al bisericii Full Gospel, care a fost inchis timp de aproximativ un an, a murit recent de malarie in timp ce se afla in inchisoare. Se pare ca i s-au aplicat multe pedepse si i s-a refuzat ingrijirea medicala.

In ultimele saptamani, autoritatile au arestat 65 de credinciosi care apartineau bisericilor de casa. Oficialii au actionat in cinci locatii diferite arestand conform unei liste de nume, despre care se crede ca a fost intocmita de informatori.

Rugati-va pentru aceia care sufera in urma pierderii fratelui Teklesenbet. De asemenea, rugati-va pentru eliberarea crestinilor din aceasta tara aflati in inchisori. Cereti Domnului ca El sa lucreze in inimile liderilor eritreeni. (Open Doors – USA)

Kazakhstan – pastor condamnat la munca in folosul comunitatii

Andrei Blok a fost condamnat la 150 de ore de munca in folosul comunitatii deoarece a refuzat sa plateasca amenda pe care a primit-o pentru ca a condus „o congregatie neinregistrata”, raporteaza Forum 18 News.

„Daca nu existau telefoanele date catre Curte si catre oficialii mai multor orase din intreaga lume, Andrei ar fi putut sta in inchisoare timp de mai multe luni”, a declarat familia sa pentru Forum 18 News.

Yuliya Merkel de la Departamentul de Justitie a declarat pentru Forum 18 News ca Block „are nevoie” sa isi inregistreze biserica si a refuzat sa spuna ce se va intampla daca biserica va continua sa tina servicii religioase fara a fi inregistrata.

Rugati-va pentru pastorul Blok, pentru familia sa si pentru intreaga congregatie. Cereti Domnului ca El sa ii incurajeze in aceste vremuri de incercare. Rugati-va ca ei sa fie martori ai dragostei lui Cristos in fata celor care ii persecuta. (Forum 18 News)

India – crestini fortati sa se converteasca la hinduism

Violenta extremistilor indreptata impotriva comunitatii crestine din statul Orissa care a inceput la data de 24 august, continua si in prezent.

Au existat numeroase cazuri de convertiri fortate la hinduism deoarece extremistii vor sa transforme Orissa intr-un stat hindus. In unele cazuri hindusii turnau petrol pe crestini si apoi le cereau sa se converteasca; daca acestia refuzau, erau arsi.

Lui Ashish Digal, un lider crestin, i s-a spus ca daca nu se converteste la hinduism casa ii va fi arsa iar el va fi omorat. O tanara hindusa a fost violata de catre vecinii bunicilor ei deoarece unchiul ei refuzase sa renunte la crestinism.

Jaspina, o femeie crestina in varsta de 32 de ani, a fost amenintata de catre vecinii ei: „Daca veti continua sa fiti crestini, va vom arde casa si copiii in fata voastra; deci, luati o decizie repede.”

Ea a fost fortata sa participe la o ceremonie impreuna cu sotul si cu cei trei copii unde a trebuit sa manance baliga de vaca pentru a se „purifica”. „Sunt distrusa. Sunt crestina de mult timp. Inca ma rog ca Isus sa-mi dea pace si sa ma scoata din aceasta situatie” marturisea ea.

Rugati-va ca Duhul Sfant sa lucreze in acesti crestini si in multi altii care au suferit pentru credinta lor. Fie ca EL sa le dea harul si puterea sa reziste. (Internet)

Pakistan – tanara de 20 de ani arestata de autoritatile islamice pakistaneze

Gulsher impreuna cu Sandal, fiica lui in varsta de 20 de ani, au fost arestati la data de 9 octombrie si acuzati ca au rupt pagini din Coran dupa ce un grup de musulmani de la moscheea locala a inconjurat casa lor. De la moschee se auzeau instigari care alimentau mania multimii.

Oamenii strigau: „Omorati-i! Acesti infideli trebuie sa moara!” in timp ce aruncau cu pietre si cu sticle de kerosen in casa si in biserica din apropiere. Gulsher si sotia sa au impreuna opt copii cu varstele cuprinse intre 8 si 20 de ani.

Sandal este cea mai mare fiica si, ca si tatal ei, este o crestina foarte devotata si un membru activ in biserica din care face parte. Ii place sa cante si conduce inchinarea in biserica. De asemenea, ea a impartasit despre Evanghelie multor prieteni si vecini.

In timp ce oamenii le atacau casa, Sandal a mangaiat-o pe mama sa si i-a spus: „Nu te ingrijora. Haide sa ne rugam Domnului. El poate sa ne ajute in acest moment dificil.” Intreaga familie s-a rugat, iar Sandal a citit din Matei, capitolul 5.

Mai tarziu a ajuns si politia si i-a luat in custodie pe Sandal si pe tatal ei. Tanara crestina a fost acuzata ca a incalcat paragraful 295-B din legea pakistaneza. Pentru desacralizarea Coranului pedeapsa este inchisoarea pe viata; este foarte probabil ca Sandal sa petreaca cel putin patru ani in inchisoare. Conform unui lucrator, totul a fost planuit dinainte deoarece Sandal si tatal sau castigau foarte multi sateni pentru Cristos.

Cu doua sau trei zile inainte de arest cel mai mic fiu al lui Gulsher a gasit in fata casei mai multe pagini dintr-o carte. Paginile erau fie din Coran, fie din vreo carte musulmana. Sandal a dat aceste pagini unui vecin musulman spunandu-i: „Am gasit acestea pe jos. Poti sa le iei daca vrei – noi nu avem nevoie de ele.”

Rugati-va pentru crestinii pakistanezi si pentru persecutorii lor. (VOM)

Traducerea si prelucrarea,
Anca Istrate