Fiti altfel, traiti cu El! – Marian si Luiza – India

Nov 16th, 2007 | By | Category: Marian si Luiza - India
{lang: 'ro'}

Ma gandesc cat de maret este Dumnezeu! De mii de ani se glorifica in viata atator oameni si mereu, mereu cauta noi persoane in viata carora sa isi poata manifesta glorioasa prezenta. Uneori realizam, alteori mai putin, faptul ca Lui ii pasa si este atent la tot, urmareste viata fiecaruia, foloseste orice circumstanta, se bucura de orice suflet nou si de inaltarea oricarui copil care redescopera frumusetea de a umbla cu El.

Intr-o lume ca cea de azi, sa poti sa-I simti prezenta, sa poti sa „respiri” ca El si sa traiesti motivat de lucrurile care vor veni si nu de cele ce sunt, cred ca parem niste oameni ciudati; dar ciudat de sanatosi, ciudat de motivati, ciudat de binecuvantati! Si de ce nu as fi un ciudat intr-o lume in care totul are tendinta de uniformizare. Si nu ma refer la a fi ciudat in felul in care arat ci ma refer la a fi ciudat de asemanator cu El, in gandire, atitudini si decizii.

De ce spun toate astea? De ce vorbesc despre a fi ciudat? Pentru ca ma gandesc mult la toata gloria pe care El vrea sa o manifeste in noi, la toate resursele pe care le avem cand suntem ceea ce am fost destinati sa fim. Sa fi pierdut Dumnezeu de sub control vreo situatie, sa fie populatia lumii prea multa ca El sa mai poata fi atent la tot? A crescut oare Biserica Lui intr-atat de mult incat nu se mai poate manifesta cu atata putere peste tot? Chiar zambesc cand scriu, pentru ca nu este nimic adevarat din toate acestea…

Ceea ce ma face sa nu zambesc insa, este faptul ca tot ceea ce are Dumnezeu disponibil pentru noi, ramane uitat undeva pe raft. Toata acea putere pe care Duhul Sfant a manifestat-o pentru a aduce trezire de la biserici pana la cele mai salbatice triburi, parca sta si ea pe un raft intr-una dintre camerele lui Dumnezeu, iar El, Duhul Sfant, „se odihneste” pentru ca nimeni nu mai este interesat sa fie transformat si sa transforme, pentru ca de .. acuma avem suficiente resurse (daca nu resurse proprii avem la dispozitie experienta … dar nu a noastra ci a internetului). Suntem doar in secolul in care informatia este disponibila in cantitati in care iti mai trebuiesc vieti sa poti trece prin toata. Si totusi … ele nu pot sa ne umple niciodata.

Ceea ce poti face cu Dumnezeu intr-o clipa nu vei putea face singur niciodata. Asadar prefer sa devin un ciudat care sa umble cu El, sa simt cum Duhul Sfant imi vorbeste in fiecare dimineata, ma calauzeste la fiecare pas, imi imbarbateaza inima si ma umple asa incat eu, eu insumi pot deveni un izvor pe care El sa-l foloseasca pentru a transforma si alte deserturi in izvoare de ape vii. Va doresc deci un singur lucru: „Fiti altfel, traiti cu El!”

Vesti despre noi – In perioada care tocmai a trecut am reusit sa participam la cateva intalniri care au avut ca scop provocarea generatiei de azi de a trai cu si pentru Dumnezeu. Marturisesc ca vad atat de mult potential in tinerii de azi, atunci cand ei se lasa calauziti de El.

De asemenea, am putut vizita pe unii dintre voi si a fost extraordinar. Nu stim daca pentru noi exista bucurie mai mare cand suntem acasa, decat atunci cand ne intalnim cu unii dintre voi sau vorbim la telefon si vedem pur si simplu ca exista o iubire reciproca.

Acum noi deja am inceput sa ne gandim ca trebuie sa mergem inapoi, macar ca mai avem un pic de asteptat. Chiar azi am mers sa facem rezervari la avion si am aflat ca in decembrie, in perioada in care voiam sa plecam, nu sunt locuri disponibile. Exista posibilitatea sa amanam plecarea pentru inceputul anului care vine. Oricum as vrea ca citind si aceste lucruri sa ne rugam ca sa nu avem probleme in obtinerea vizei de student.

Luiza este mult mai bine din punctul de vedere fizic, insa in luna care tocmai s-a incheiat a trebuit sa consultam un doctor parazitolog pentru a afla care este situatia cu „parazitii” dupa operatie. Acolo am aflat ca pentru vreo patru luni trebuie sa ia un medicament puternic, antiparazitar, si sa fie sub observatie medicala pentru a impiedica orice recidiva.

Am inteles ca statistic vorbind, in cam 70 % dintre cazuri a existat o recidiva, si aceasta s-a datorat in special faptului ca nu s-a urmat acest tratament antiparazitar. Sa cerem lui Dumnezeu ca in perioada urmatoare organismul sa reactioneze cat mai bine la acest tratament si rezultatul la analize sa infirme posibilitatea unei recidive.

Vesti din India, transmise de Daniel Ranjan

Graduarea primei serii de studenti de la Scoala de Ucenicizare. Dumnezeu este asa mare si a fost atat de credincios cu noi! Asa cum stiti tocmai am terminat perioada de practica. Pe data de 26 octombrie a avut loc graduarea si am avut un timp minunat; niciodata nu ne-am gandit ca vom putea avea un astfel de serviciu de graduare.

Invitatul nostru special a fost fratele Anand Kumar din orasul Hyderabad aflat undeva in sudul Indiei. El a avut un mesaj de provocare pentru fiecare dintre invitati, vorbind despre ucenicizare si felul in care a trait Isus, pentru ca pana la urma, a fi ucenicul Lui inseamna sa ai stilul Lui de viata in orice situatie si in fiecare zi, impreuna cu o atitudine de multumire si ascultare. Astazi lumea are nevoie de astfel de oameni pentru a avea loc o transformare completa.

De asemenea, am avut ca invitat si pe fratele Lima, care este inspector in politie. El a felicitat pe fiecare student si le-a inmanat certificatele de absolvire, un moment in care fiecare dintre noi a fost miscat. Apoi, impreuna cu cei 65-70 de invitati am luat cina si am avut un timp binecuvantat in prezenta Celui care conduce toata aceasta lucrare.

Conferinta pentru plantatorii de biserici. Pe 1-2 noiembrie, am organizat o intalnire pentru plantatorii de biserici, unde in jur de 35-40 de persoane din diferite biserici au putut lua parte. Dumnezeu ne-a binecuvantat cu prezenta catorva frati lideri de biserici care au pe inima sa investeasca in biserica din Bihar, biserica ce se afla la inceputurile ei .

Tema a fost: „Dezvoltand relatii in trupul lui Cristos lucrand impreuna pentru zidirea unei biserici puternice in Bihar”. Fiecare a impartasit cum l-a cunoscut pe Domnul si de asemenea cum si unde il slujeste pe El acum. Scopul lor a fost in principal sa ii poata strange pe toti lucratorii pentru a se ruga si inchina lui Dumnezeu si pentru a crea tot mai mult relatii sanatoase si de purtare de grija unii fata de altii.

Despre Ranjan si Bindu. Ca familie, suntem bine acum. Sotia mea, Bindu, se simte bine dar Samuel, baietelul cel mare, inca nu este bine. Va rog sa continuati sa va rugati pentru el. Zilele trecute a facut din nou un control, si din nou a iesit ca are infectie urinara. Doctorul ne-a spus ca trebuie acum sa ia medicamente pentru urmatoarele 9 luni. Noi vrem sa vedem puterea vindecatoare a lui Dumnezeu pentru trupul Lui. Ceilalti copii insa sunt bine, slava Lui!

Despre echipa Tineri Pentru Misiune Patna. Ca echipa am avut ceva probleme in ultima perioada. Exista inca neintelegeri atunci cand este vorba sa punem in practica unele dintre valorile(biblice) pe care le avem ca agentie de misiune si, de asemenea au fost cateva situatii in care o parte din personal nu a aratat credinciosie in ceea ce trebuia facut.

Aceasta situatie mai incordata a fost in principal declansata de cativa dintre ei care insa ii influenteaza si pe altii. Am dat insa totul in mana lui Dumnezeu ca El sa lucreze si sa rezolve toate aceste probleme.

Alte vesti despre lucrarea din India – In afara de cele relatate de Daniel as mai mentiona si alte lucruri. Ca baza am fost foarte mult atacati de vrajmas. In aceasta perioada unii dintre ei trec prin situatii mai grele, unele datorate oboselii, altele circumstantelor (materialo-spirituale) prin care trec. Tot ce pot spune este ca au enorma nevoie de rugaciunile noastre. Unii dintre ei trebuie sa ia decizia daca vor mai ramane sau nu in Patna, in ce proiecte se vor implica si multe altele.

De asemenea avem impreuna cu noi o fata pe care o iubim mult, Sofia. Ea a trecut printr-o perioada mai grea. A venit in Patna prin credinta. Mama si tatal ei au murit bolnavi de SIDA cand ea era inca mica. A trecut prin multe, uneori zic eu poate prea multe greutati, insa a dorit mult sa Il slujeasca pe El.

Faptul ca uneori lipsurile au fost extreme pentru ea in perioada petrecuta in Patna, a adus-o in punctul in care se gandeste daca Dumnezeu cu adevarat o vrea in lucrarea asta, macar ca a avut multe confirmari ca trebuie sa vina sa lucreze cu noi. Ea este un alt subiect de rugaciune.

Uneori nu am indraznit sa scriu despre problemele lor, si chiar si despre ale noastre scriu doar atat cat sa nu se creeze o impresie gresita, insa chiar si asa am realizat ca uneori cei care ne cunosc nu inteleg multe dintre trairile noastre. Am decis sa impartasim mai mult din greutatile noastre uneori personale, iar alteori ca baza. Si fie ca El sa ne dea o inima ca inima Lui!

Cu o dragoste neschimbatoare,

Marian, Luiza si Emma, impreuna cu Echipa TPM Patna

Articole similare:

  1. Tot mai multa nevoie de rugaciune in India – Marian si Luiza – India
  2. India, locul unde Dumnezeu lucreaza – Marian si Luiza – India
  3. Incursiune in necunoscut – Marian si Luiza – India
  4. Echipa atacata in Chapra – Marian si Luiza – India
  5. Un an pentru rugaciune – Marian si Luiza – India
Tags: , , , , , , ,

Comments are closed.