Ce important este sa stim exact motivul pentru care facem lucra-rea de misiune. Am vazut misionari care lucreaza pentru Domnul numai pentru ca o duc mai bine, sunt batuti pe umar, apreci-ati, castiga multi bani, si pentru ei este doar o slujba in care nu se murdaresc si nici nu isi bat capul cu ce se intampla in jurul lor.

Este atat de trist, dar adevarat. Ma doare sufletul sa vad astfel de “misionari”, care si-au pierdut tinta si daca ar aparea probleme, cu siguranta nu ar mai face ce-ea ce fac, ci ar renunta. Nu stiu daca se in-tampla la fel si prin Romania, sper insa ca nu. Oare la ce folos sa-l slujim pe Domnul numai cand avem bani in buzunar si toate merg bine?

Unde sunt misionarii de altadata, ca-re mergeau inainte fara cartiri si fara pareri de rau, indiferent de starea fizica sau emo-tionala? Unii nu aveau sansa sa-si vada familiile sau sa vorbeasca limba lor natala decat dupa 10-20 ani, cand se intorceau sa-si viziteze tara. Imaginati-va sa fii bolnav si sa nu ai pastile, sa fii flamand si sa nu ai mancare, singur si sa nu fie nimeni in preaj-ma cu care sa poti schimba doua cuvinte.

Poate chiar colibele in care stateau nu aveau acoperis bun si ploua in casa, fa-ra sa mai vorbesc de animale salbatice ca-re pe atunci erau o mare problema. Proba-bil ati citit despre Livingstone, care a fost atacat de lei de mai multe ori, ca si multi altii, si nu imi pot imagina sa ai numai un rand de haine, sau poate doua, pe care sa le porti zilnic, si nici macar suficient sapun sa le speli.

Ma intorc la intrebarea pusa. “Ce ma motiveaza in misiune?” Tot ceea ce fac este atat de putin in comparatie cu jertfa atat de mare a Mantuitorului. Il iubesc pe Domnul meu atat de mult, si de dragul Lui am decis sa merg pana la capatul pamantului; oriun-de ma cheama, eu voi merge. Stiu ca este usor de zis, dar mai greu de implinit.

In comparatie cu misionarii care au strabatut Africa inaintea mea, pe jos, ma simt atat de mica si rusinata deoarece nu pot face mai mult. Sacrificiul celor dinain-tea mea a fost atat de mare, cand ma gan-desc la toate prin cate au trecut (socul cultu-ral, o noua limba, lipsa de mancare, fara medicamente, fara un mijloc de transport, fara un pat, o masa, si multe, multe altele) nu stiu cum au rezistat. A fost Harul Dom-nului care i-a tinut.

Si eu ma plang sau ma vait cate o da-ta (prietenilor mei mai apropiati), de pro-blemele sau mai bine spus obstacolele care apar. Obstacole care sunt atat de ne-insemnate in comparatie cu obstacolele prin care au trecut cei care au fost inaintea mea.

Nu de mult, unul dintre profesorii mei cei mai buni pe care ma bazam foarte mult, a decis sa lucreze ca paznic de noapte pentru prietenii mei misionari, lasandu-mi o cutie intreaga cu manuale, mingii, caiete etc si o scrisoare in care ma anunta ca re-nunta si multumindu-mi pentru colaborarea de pana atunci. Va puteti imagina ce su-parata am fost!

Ma gandeam ce ma voi face, caci scoala incepea in 2 saptamani si eu nu a-veam profesor! Eram suparata si pe misio-nari, care mi-au luat omul de baza, dar si pe profesor care m-a lasat balta fara sa-mi dea vreo explicatie.

Imi dau seama ca sunt om, si daca nu ar fi fost Domnul care sa ma tina si sa ma intareasca, poate ca mi-as fi facut bagajul si as fi renuntat. Slava Lui, deoarece am gasi un inlocuitor, nu stiu pentru cat timp, dar important este ca voi avea un nou pro-fesor care sa predea copiilor.

Cred din toata inima ca daca nu ar fi Domnul de partea mea si Harul sau care sa ma insoteasca zilnic, nu as fi nimic, nu as face nimic, si probabil la primul obstacol care va aparea as face bagajul si cu primul avion as pleca.

De ce fac ceea ce fac? Pentru ca do-resc din toata inima sa-i fiu placuta Lui si sa fac voia Celui ce a murit pentru mine. Eu nu meritam si nu merit, dar in dragostea Lui cea mare, m-a iertat si mult mai mult, acum am un loc asigurat in Rai. Stiu ca intr-o zi voi merge pe strazile de aur, si Il voi vedea fata in fata pe Creatorul meu.

Daca m-ar plati cineva sau daca mi s-ar da intreaga lume, eu totusi nu as renun-ta, pentru ca nu se merita. Stiu ce ma as-teapta – sa imi petrec vesnicia cu Mantui-torul si Creatorul meu. Da, este intr-adevar un castig si merita sa merg inainte, indife-rent de ce s-ar intampla, si indiferent de ce vor face cei din jurul meu. Cat despre mine, doresc sa fac voia Lui, indiferent de sa-crificii.

Stiu ca scumpa mea mamica ar dori atat de mult sa ma vada in Romania, in si-guranta, cum spune ea. Dar ma aflu in ma-na Domnului, oare este un alt loc mai sigur? Imi inteleg mamica, stiu ca imi doreste bi-nele, si vrea sa ma vada fericita, dar sunt atat de fericita, fiindca sunt in voia Crea-torului.

Probabil ca sunt mamici sau tati care ar dori sa-si vada copiii “la casele lor”, cum spun romanii, dar am o veste minunata: nu exista un loc mai bun si mai in siguranta de-cat in Mainile Domnului, si nimeni si nimic nu ii va putea smulge de acolo.

Daca aveti copii misionari, nu va in-tristati, ci mai degraba multumiti-I Celui ce i-a chemat la aceasta lucrare, si trebuie sa intelegeti ca, de fapt, ei sunt o binecuvan-tare pentru cei de acolo ca de asemenea si pentru romani.

Domnul a inceput sa lucreze si printre romani, si sa cheme misionari. Este o mare binecuvantare, deoarece multi misionari straini au inceput sa devina mai caldicei sau unora nici nu le mai pasa de misiune. Aceasta nu o spun la intamplare, ci sunt vorbele unei prietene de-a mea, misionara din America.

Ma rog ca Domnul sa scoata cat mai multi misionari romani, si fie ca vor fi trimisi in satele din Romania, fie in alte tari sau chiar pana la marginile pamantului, sa dea Domnul ca si noi romanii, sa fim folositi cu multa putere si Slava Domnului si Puterea Lui sa fie vazute.

Ma bucur atat de mult deoarece romanii mei, pe care ii iubesc atat de mult, se implica tot mai mult in lucra-rea misionara. Stiu ca sunt atat de multi crestini care se roaga pentru mine si pentru lucrarea de aici. Simt lucrul acesta chiar daca pe unii nu-i cunosc personal. Daca nu as fi fost sustinuta in rugaciune, nu as fi facut mare lucru, dar vad mana Domnului in tot ceea ce fac. Eu prin puterile mele nu as putea nimic.

Ieri am fost la Ministerul Invataman-tului, de unde impreuna cu un grup de ins-pectori am fost in Kaloko si Chipulukusu pentru a inspecta clasele si materialul sco-lar pe care-l predam. A trebuit sa iau un taxi si, bineinteles, tot eu a trebuit sa platesc. Dupa vreo doua ore de inspectie si rapoar-te, as putea spune ca lucrurile au mers bine.

Va trebui sa mai cumpar niste carti si caiete pentru elevi, si sper sa nu apara alte probleme. Scolile vor fi inregistrate ca scoli particulare crestine.

Exista insa o problema pentru care va rog sa mijlociti in rugaciune. Profesorul din Chipulukusu, care de fapt este pastor acolo, nu este calificat deocamdata ca si profesor. Le-am spus de faptul ca ii platesc eu cursul de specializare (deoarece el nu are bani). Pe la sfarsitul lui decembrie va termina cursul de profesori si abia atunci va fi calificat ca si profesor. Pana atunci nu am de unde sa obtin un certificat sau o diplo-ma pentru el.

Incerc sa-l ajut, dar nu stiu daca-l vor accepta, deoarece toate rapoartele impre-una cu diplome, certificate, calificari, etc. ale profesorilor vor fi trimise la Lusaka si abia apoi vom sti daca ni se da aprobare sau nu pentru scoala particulara. Stiu ca toate sunt in mana Domnului si El este in control.

Rugati-va pentru copiii si adolescentii din Zambia, pentru educatia lor si mult mai important, pentru mantuirea lor si ca ei sa creasca in Cuvantul Domnului. Ei sunt viito-rul de maine, si daca nu vor avea radacini bune, oare ce se va intampla?

Apreciez nespus de mult suportul fi-nanciar si rugaciunile voastre si ma rog ca Domnul sa va binecuvanteze pe deplin. Va multumesc din toata inima pentru donatiile facute pentru lucrarea de aici. Prin ele susti-neti atat sederea mea in Zambia, dar si o mare parte din cheltuielile lucrarii – taxe scolare, salarii profesori, materiale didac-tice, etc.

Cu multa dragoste, a voastra sora,
Maria Magdalena Halip

Articole similare:

1. Fiica Imparatului – Maria Halip – Zambia
2. Inca un an de lucrare – Maria Halip – Zambia
3. Ce iti doresti mai mult? – Maria Halip – Zambia
4. Cat de nepasatori… – Maria Halip – Zambia
5. Decizii in viata – Maria Halip – Zambia