Mai intai de toate doresc sa va multumesc pentru rugaciuni. Domnul a fost cu noi, am simtit prezenta Lui in ciuda problemelor si a circumstantelor neplacute.

Cu ajutorul Domnului am fost in Malambanyama. Din nefericire, cand mai aveam 40 km de calatorit pe un drum de tara, pana sa ajungem la destinatie, microbuzul s-a stricat. Din cauza drumului prost, cu multe pietre si gropi, a inceput sa curga uleiul, si am oprit deoarece se auzea un zgomot ciudat. Atunci ne-am dat seama ca se pierduse aproape tot uleiul.

Din nefericire nu erau sate in apropiere si trebuia sa cumparam ulei, silicon si alte maruntisuri pentru a repara masina. Am stat in soarele arzator aproape 3 ore, pana cineva s-a indurat de noi si cu o motocicleta s-a dus si a cumparat uleiul. A fost o experienta foarte ciudata, si credeam ca ne va prinde noapte in mijlocul pustietatii.

Am ajuns pe seara la Malambabyama, obosite frante, dar in acelasi timp multumindu-i Domnului deoarece am avut un mecanic cu noi si cineva s-a indurat sa ia din timpul lui si sa mearga cu motocicleta sa ne cumpere ulei de masina.

Am fost asteptate cu mult entuziasm si lectiile au decurs foarte  bine, slava Domnului. Din nefericire, nu multi profesori au venit. Mi s-a spus ca nu au fost informati corect si am fost dezamagita din pricina lipsei de organizare si informare corecta. Multi au crezut ca vom preda femeilor si de aceea au venit mai multe femei special pentru lectii de croitorie (ceea ce nu era in program).

Dar in ciuda faptului ca nu multi profesori au participat la seminar, important este faptul ca cei ce au venit au invatat multe lucruri noi si au primit mult material folositor.

M-a surprins saracia lucie a celor din acea zona si mult mai mult, faptul ca majoritatea oamenilor din acea zona sunt slabi.  Am inteles ca din cauza inundatiilor si a terenurilor care nu pot fi cultivate, acea zona este foarte, foarte saraca.

Sa nu mai vorbesc de faptul ca este la o distanta atat de mare de orice civilizatie: niste sate in mijlocul junglei, fara tehnologie mai avansata, fara computere si internet, ce sa mai vorbim de o alimentatie adecvata. La un moment chiar si femeile care venisera cu mine incepusera sa se planga si sa carteasca ca mancam peste la pranz, peste seara si mi-au spus ca vor orez.

A trebuit sa le spun ca nu pot sa cer orez si e bine sa fim multumite cu ce ni se da, si mai bine sa-i multumim Domnului deoarece vom pleca acasa in curand si vom manca ce vrem noi, si sa fim multumite deoarece locuim intr-o zona mult mai buna, si ne putem permite orez, paine, spaghete si alte lucruri mai bune, in comparatie cu cei din zona aceea, unde mananca peste la pranz, peste seara (micul dejun de obicei nu il iau), iar unii poate nu au bani nici pentru peste si mananca numai o data pe zi si nici atunci pe saturate.

Intr-o alta zi am fost la Makubi, insotita de trei femei. Prezenta noastra a fost apreciata. Ne-am simtit bine primite, chiar si copilasii s-au bucurat sa ne vada.

Ni s-a spus ca vor veni 100 copii, iar noi am pregatit 100 de pachetele cu dulciuri. Am pregatit aceste pachetele inca din timp.

Cand am ajuns in Makubi, copiii s-au bucurat atat de mult, nu pentru ca aveam niste surprize placute pentru ei impreuna cu doua mingi,  ci pentru ca am mers sa le spunem despre dragostea Domnului, sa le predam o lectie Biblica.

Bineinteles, pe deasupra au primit si ceva dulce. Cand am numarat copiii ca sa le dam pungulitele cu dulciuri, erau 120 de copii. A trebuit sa desfacem 20 de pungi si sa le impartim la 40 copii mai micuti.

In timp ce femeile desfaceau pungile si puneau in mainile acestor copilasi draguti acele dulciuri, unii chiar spuneau:” O, multumesc frumos, e suficient.”

In timp ce ne indreptam spre casa, femeile mi-au spus ca unii dintre copii nu au mancat niciodata astfel de bunatati cum ar fi prajiturele, acadele…

E atat de trist faptul ca multi copii nici nu stiu cum e la oras, nu stiu cum este sa ai curent electric si conditii cat de cat acceptabile. Ce sa mai vorbim de o baie sau apa calda ca sa faca un dus.

Timpul petrecut la Makubi cu copiii a fost excelent si Domnul a lucrat la inimile lor; la sfarsitul lectiei biblice in jur de 20 copiii au raspuns chemarii de a-l urma pe Domnul.

Apoi am petrecut un timp si cu femeile. Majoritatea sunt atat de impresionante si dornice ca sa incepem proiectele de croitorie, gatit, lectii biblice pentru femei, tineri si copii.

Pastorul ne-a rugat frumos sa mergem mai des la ei in sat si sa-i ajutam deoarece au nevoie de aceasta, mai ales in privinta cursurilor de gatit.

Va rog sa continuati pentru mine si echipa de femei cu care lucrez, ca sa putem fi mai eficiente si o mare binecuvantare pe oriunde mergem.

Va rog sa va rugati pentru noi, misionarii, sa nu renuntam, sa mergem inainte indiferent de circumstante. Ma doare inima pentru prietena mea care va pleca in America si nu se va mai intoarce. Sunt misionari de multi ani si impreuna cu sotul ei vand tot ce au si in luna iunie vor pleca.

Pe 10 mai incepe scoala si eu inca nu sunt pregatita cu materialele. Va rog sa va rugati pentru mine ca sa pot pregati materialul necesar la timp.

Va trebui sa inchei dar nu inainte de a va  multumi pentru suportul financiar, rugaciuni si dragostea nespus de mare pe care o aveti fata de mine si lucrarea de aici.

Va iubesc atat de mult si va apreciez. Simt puterea rugaciunilor dumneavoastra.

Cu multa dragoste,

Maria Magdalena Halip

Articole similare:

1. Ce iti doresti mai mult? – Maria Halip – Zambia
2. Cat de nepasatori… – Maria Halip – Zambia
3. Inca un an de lucrare – Maria Halip – Zambia
4. Raspunsuri neobisnuite – Maria Halip – Zambia
5. Binecuvantari in lucrare – Maria Halip – Zambia