Mary Slessor

Mama tuturor popoarelor
Intr-o dupa-amiaza din septembrie 1876, pe coasta sclavilor din Africa, un vapor ruginit se indrepta spre gura raului Calabar. Aceasta parte a Africii este cunoscuta sub numele de Mormantul Omului Alb si numai un nebun ar putea veni aici fara frica. La cateva mile de tarm, ti-nutul este necunoscut. Elefanti si lei, roiuri de insecte, vraci si canibali traiesc acolo. Intrarea pe acel pamant inseamna moarte.

Viata nu insemna mare lucru pentru cei din Calabar. Sclavia, sa omori o fe-meie sau un batran nu insemna nimic. Daca o familie avea prea multi copii, putea abandona fara nici un fel de remus-care un copil in tufisuri. Nasterea unor gemeni era considerata a fi un semn rau, de aceea acestia erau ucisi cu cruzime si mama lor era parasita sa moara in jun-gla. Nu exista respect pentru adevar sau onoare. „Fa ceea ce este bine” ar fi fost o fraza fara sens, pentru ca acesti oameni nu stiau ce este binele.

In aceste conditii aspre, coborand de pe vaporul ce a ancorat in Duke Town, Mary Slessor, o tanara de 29 de ani din Scotia, a venit sa-l slujeasca pe Dumnezeu in Africa. Ea si-a inceput mun-ca la misiunea din acel oras, invatand limba locala si vizitand satele de pe coasta si de-a lungul raului. Cu cat calatorea mai departe de centrul de mi-siune, cu atat mai multe nevoi gasea. Ma-ry le-a spus nativilor despre Cristos si i-a indemnat sa inceteze a mai venera cra-niile oamenilor morti si a se teme de „spi-ritele rele”. Ea le-a aratat femeilor cum sa aiba o alimentatie corecta si cum sa ingri-jeasca de casa si de copii.

Scopul suprem al misionarei era sa patrunda in jungla, acolo unde nici un alb nu mai fusese spre a le duce si acelor oameni Vestea Buna. Cel mai mare dus-man al ei erau bolile tropicale, care o lo-veau foarte des. De multe ori se parea ca nu mai are nici o sansa de supravietuire dar, ca prin minune, a rezistat. A fost o mare ispita pentru ea sa paraseasca pa-mantul asa de nesanatos al Africii si sa se reintoarca in ceturile racoroase ale Sco-tiei.

Pentru a fi mai aproape de jungla, Mary s-a mutat in Old Town, o asezare care cu greu putea fi numita oras. Acolo, ea se ingrijea de cei bolnavi, invata pe altii din Biblie, vizita vecinii. Seful era un crestin, regele Eyo Honesty al saselea, care o sustinea pe Mary in lucrare. Desi era iubita in Old Town, misionara dorea fierbinte sa ajunga la tribul izolat Oko-yong.

In iunie 1888 a anuntat ca se va duce singura sa se stabileasca printre salba-tici. Toti prietenii au rugat-o sa nu plece caci se ducea la o moarte sigura, dar ea a ramas ferma si, urcandu-se in cea mai mare canoe din Calabar – un dar al regelui Eyo – a plecat in jungla. Desi au fost multe pericole de-a lungul calatoriei, Domnul a fost cu Mary si tot El a pre-gatit inima sefului primului sat intalnit. Mary a fost prima straina ca-reia i s-a permis sa locuiasca acolo. Seful i-a dat voie, de asemenea, sa construias-ca o scoala.

A fost un timp extraordinar de greu pentru misionara. Ea stia ca nu se poate ca vietile salbaticilor sa fie schimbate intr-o clipa, dar nu putea sa stea cu mainile in san in timp ce oamenii aceia faceau rau. Se odihnea foarte putin si starea sa de sanatate era precara, dar era prezenta oriunde era nevoie. De cate ori auzea ca nativii se pregateau de razboi cu un alt trib, de fiecare data se grabea spre „campul de lupta”. Acolo, razboinicii beau, dansau si proferau blesteme asu-pra celeilalte parti. Purtau culorile de lupta si sulitele sclipeau in soare. Cape-tele si scalpurile victimelor anterioare apareau peste tot. Era, cu adevarat, o scena diabolica.

Dar, pe cand cele doua tabere se pregateau de atac, vedeau stand intre ei o femeie mica si calma. „La o parte, Ma (asa era numita Mary de catre cei din Calabar). Luptam!” Ea ignora strigatul. „Da-te la o parte, Ma, sau vei muri!” Mary replica: „Arunca sulita, daca in-draznesti!” Pe cand cele doua parti se apropiau sa indeparteze acel „obsta-col” cu par cenusiu, misionara stia ca invinsese. Ii implora sa arate ingaduinta unii fata de altii si, pana la urma, ii convingea sa se aseze la umbra unui pom si sa negocieze. Dupa ore de discutii, oamenii erau mai calmi si prea obositi sa lupte. Se duceau acasa fara sa fi varsat sange.

In caz ca vestea despre apropiata lupta intre doua triburi ajungea prea tar-ziu pentru Mary, ca sa poata ajunge ea acolo, trimitea printr-un alergator o buca-ta de pergament cu niste semne pe ea. Cum nici unul dintre razboinici nu stia sa citeasca, ei petreceau toata ziua incer-cand sa descifreze „mesajul” important trimis de Ma! Si cand aceasta sosea, nici unul nu mai avea chef de lupta.

Dupa un timp, misionara si-a dat seama ca datorita lipsei de ocupatie a celor din Okoyong, acestia incepeau sa bea si betia ii ducea la lupta. Aratandu-le cateva lucruri precum haine, un ceainic si o masina veche de cusut, ea i-a indemnat sa vanda ulei de palmier comerciantilor din josul raului, ca sa poata si ei sa aiba lucruri la fel de frumoase.

Nativii erau incantati de acele lu-cruri vechi, dar au refuzat sa iasa din satul lor, fiindu-le teama de civilizatie. Du-pa cateva luni de presiune din partea misionarei, au cedat si cativa sefi si razboinici au plecat spre Duke Town si Old Town. Acolo, ei au fost bine primiti de catre regele Eyo, care le-a aratat lucrurile bune care ei le-ar putea avea daca ar re-nunta la caile lor rele. La plecare, fiecare a primit cadouri si haine.

Ca rezultat al acelor intalniri, regiu-nea Okoyong a fost deschisa strainilor. Mary a reusit ceea ce n-au putut comer-ciantii, soldatii si diplomatii sa faca in 400 de ani. Aceasta experienta a fost un punct de cotitura in viata salbaticilor, ca-re in timp, au acceptat Evanghelia. Eliberati de superstitii si betie, puteau intelege acum dragostea lui Dumnezeu pentru ei.

Idolii au disparut din satele lor si mici biserici au fost construite. Cat despre Mary, ea avea pe inima acum tinuturile de dincolo de Okoyong. Desi ii iubea pe acestia, asa cum facuse si cu cei din Old Town, deviza ei era : „Tot inainte! Nu te uita niciodata inapoi!”

Reputatia misionarei, ca fiind o fe-meie mare si inteleapta si un judecator drept in problemele triburilor, a patruns inaintea ei pe pamanturile canibalilor Azo. La inceput, pareau ca nu acorda vreo atentie mesajului ei, dar mai apoi, multi l-au acceptat pe Cristos ca Man-tuitor. Mary spunea ca intr-un sat erau doua sute de credinciosi si nici unul nu stia sa citeasca, asa ca a rugat pe alti pastori sa vina sa-i instruiasca pe noii crestini.

Timpul a trecut si totusi misionara a ramas tot atat de activa in lucrul Dom-nului. Fiind batrana si slabita, cativa prie-teni din Scotia au rugat-o sa se intoarca acasa. Insa ea s-a rugat pentru putere de a sfarsi ceea ce incepuse printre canibali. Puterea a venit si ea a lucrat cu si mai multa rapiditate si daruire.

Doi ani mai tarziu, Domnul a luat-o pe Mary acasa, pentru a fi cu El intot-deauna. Grupul care se aduna la mor-mantul ei este o marturie a vietii pe care Mary Slessor a trait-o.

Sunt mari demnitari care au desco-perit ca se puteau baza pe sfatul acestei femei. Este un fost sef de canibali, care a descoperit in „Ma” un prieten credincios. Este un tanar pe care Mary l-a ingrijit in timpul bolii. Sunt gemenii care ar fi fost ucisi la nastere daca ea n-ar fi fost acolo. Uitandu-se in jur, peste mormantul ei, toti vad o tara pe care Mary Slessor a revendicat-o pentru Cristos, stand pe puntea unui vapor ruginit, cu aproape patruzeci de ani in urma.

Viata lor nu va mai fi niciodata aceeasi.

Sursa: Worldwide Missions de George R. Collins
Preluat din InfoMisionar, traducere si adaptare Mihaela Adam.

Momentan nu am indentificat articole similare.